Tag Archives: terapia logopedica

TULBURĂRILE DE VOCE

Cu sinceritate vă spun că o astfel de dificultate este rar întâlnită de un logoped, în spetă şi de mine. De regulă, simptomatologia specifică unei astfel de tulburări este asociată unui factor organic, şi în majoritatea cazurilor persoanele care se confruntă cu aceste probleme se adresează specialiştilor  Institutului de Fonoaudiologie.

În ciuda celor menţionate mai sus, este un subiect ce merită abordat şi, pe cât posibil, înţeles.

Să plecăm de la o definiţie: spre deosebire de tulburprile de ritm, care afectează cadenţa vorbirii, tulburările de voce perturbă melodicitatea, intensitatea şi timbrul vocii.

Cunoscând marea influenţă a factorilor organici, aceste tulburări se pot manifesta cam aşa:

Mutaţia patologică a vocii: Ea apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrin, manifestate prin schimbarea funcţiei hipofizare şi prin modificarea hormonilor sexuali care influenţează nu numai structura anatomofuncţională a laringelui, dar şi modalităţile de reacţionare ale sistemului nervos central ce determină o adaptare lentă. În cazul tulburărilor endocrine, cum este acromegali (afecţiune gravă care apare atunci când corpul produce prea multi hormoni care controlează creşterea), copilul capătă o
voce bărbătească, iar în diferite forme de insuficientă dezvoltare a aparatului (din naştere), apare mutaţia vocii înainte de vârsta obisnuită (la 8-11 ani). Opusul acestui fenomen este întârzierea în procesul de schimbare a vocii, dându-i o notă de infantilism cu prezenţa unei voci bârâite, cu oscilatii de la un ton la altul şi cu diferenţe minime între vocea fetelor şi a băieţilor.

Raguşeala vocală: se manifestă prin pierderea expresivităţii şi a forţei vocii. Asemenea cazuri sunt frecvente în îmbolnăvirile laringelui, ale căilor respiratorii (prin raceală, gripe) şi ale ganglionilor fixaţi pe corzile vocale. Răguseala poate îmbrăca o formă
organică, atunci când vocea se îngroaşă şi se întrerupe în timpul vorbirii, sau funcţională, ce determină un caracter şuierat şi înăbuşit al vocii.

Fonastenia şi pseudofonastenia: Au de cele mai multe ori o natură funcţională. Folosirea incorectă (în special în cazul soliştilor vocali) si abuzivă a vocii (oratori), ca şi laringitele pot da naştere la fonastenie. Pseudofonastenia apare cu o oarecare frecvenţă la unii preşcolari, ca urmare a suprasolicitării vocii, dar mai cu seamă în stările emoţionale puternice. În majoritatea cazurilor, fonastenia este însoţită de frustrare, nesiguranţă, teamă, elemente care o menţin şi chiar o accentuează. Toate formele de fonastenie duc la scăderea intensităţii vocii, pierderea calităţilor muzicale, întreruperea şi rateul vocii, tremurul şi obosirea prea devreme a vocii.

Disfonia: Apare în urma tulburărilor parţiale ale muşchilor laringelui, ale corzilor vocale, şi a anomaliilor produse de nodulii bucali şi de polipi. În această situaţie, vocea este falsă, bitonală, monotonă, nazală, tuşită, voalată, scăzută în intensitate, cu timbrul inegal etc. Dereglările şi spasmele respiratorii, produse fie ca urmare a tonusului muscular slab, fie cauzate de emoţiil, şoc, angoasă, pot determina instabilitatea vocii, inhibiţia ei, monotonia şi caracterul şters, nediferenţiat sau chiar şoptit, prin scăderea intensităţii.

Afonia: Este cea mai gravă tulburare de voce. Ea apare în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui, cum sunt parezele muşchilor sau procesele inflamatorii. Vocea, în astfel de situaţii, dacă nu dispare complet, se produce numai în şoaptă, din cauza nevibrării corzilor vocale. Iniţial, vocea se manifestă prin răguşeală, scăderea în intensitate, şoptirea, ca în final să dispară complet. În cazul acesta, se instalează tensiunea, agitaţia, şi chiar unele tulburari psihice. Pe de alta parte, afonia poate fi determinată şi de dereglări psihice puternice, prin emoţii, şoc, stres, care acţionează pe un fond de hipersensibilitate sau fragilitate a sistemului nervos, afectând personalitatea şi comportamentul.

Cam acestea sunt tulburările de voce şi simptomatologia specifică. Orientarea acestora spre factorii organici ca şi cauzalitate îngrădeşte posibilitatea unui logoped de a interveni. De cele mai multe ori acestea dispar în urma unor tratamente medicamentoase. Dacă apar modificări comportamentale notabile şi de nedorit (nervozitate, timiditate, evitare etc), recomand abordarea unui psiholog.

Advertisements

TULBURĂRILE DE RITM ŞI FLUENŢĂ

De cele mai multe ori abordăm noţiunea de “tulburări de ritm şi fluenţă” în sinonimie cu “bâlbâială”. Din păcate, se strecoară o eroare în folosirea conceptelor. De ce? Pentru că prima etichetă o include pe cea de-a doua.

De fapt, tulburările de ritm şi fluentă sunt dificultăţile de vorbire clară, ce nu permit interlocutorului o bună înţelegere a mesajului transmis. Deoarece aceste dificultăţi se pot manifesta în diferite maniere, specialiştii au realizat o clasificare a acestora, şi anume: bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, tulburările pe bază de coree (tulburările coreice) s.a.

Să le luăm pe fiecare în parte şi să le descifrăm semnificaţia.

Bâlbâiala: este una dintre cele mai cunoscute tulburări (povestea lui Demostene care s-a “vindecat” de bâlbâială prin introducerea unor pietricele în gură). Această dificultate afectează grav înţelegerea celor ce ascultă discursul persoanei afectate de o astfel de tulburare. Inerent duce la apariţia unor efecte negative in sfera personalităţii (stimă de sine scăzută, teamă, fobie, diminuarea abilităţilor sociale etc).

Bâlbâiala se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul si mijlocul cuvântului, cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor ori prin apariţia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator (buze, limbă, obraji) care împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive.

Cauzele apariţiei: factori organici (disfuncţii ale aparatului fonoarticulator), factori de mediu, factori emoţionali. De cele mai multe ori, aceşti facori se întretaie, nefiind coar unul dintre aceştia care poate fi punctat drept declanşator.

Vârsta estimativă la care apare dificultatea este 2 ani – 3 ani şi şase luni. în această etapă poate fi considerată fiziologică dacă nu apar factori ce duc la persistenţa vorbirii deficitare şi la cronicizarea limbajului defectuos. Dacă işi face simţită prezenţa şi la vârsta preşcolară se ridică un mare semnal de alarmă. Intervenţia nu trebuie să întârzie. Neadresarea timpurie duce la forme grave de manifestare la vârsta adolescenţei si în perioada de adult.

Logonevroza: Este strâns legată de bâlbâială, atât prin natura, cât si prin forma ei. Din punct de vedere simptomatologic, ele sunt asemănatoare, dar de cele mai multe ori logonevroza este mai accentuată decât bâlbâiala (care, apoi, se poate transformă în logonevroză).

Bâlbâiala se transformă în logonevroză atunci când există sau apare un fond nevrotic ca urmare a conştientizării tulburării şi a trăirii acesteia ca o dramă, ca un moment de frustrare a posibilităţilor pe care le are individul. Bâlbâiala este un fenomen mai mult de repetare a sunetelor, silabelor şi cuvintelor, iar logonevroza presupune pe lânga acestea şi modificarea atitudinii faţă de vorbire şi a modului cum este trăită dificultatea respectivă prin prezenta spasmelor, a grimaselor, a încordării şi a anxietăţii, determinate de teama ca va greşi în timpul vorbirii.  La persoanele nevrozate sau psihonevrozate factorii nocivi (mai cu seamă traumele psihice, stresurile)
pot provoca direct logonevroză, ceea ce accentuează starea generală de nevrotism şi drept urmare nu se mai trece printr-o dereglare uşoară de tipul bâlbâielii.

Celelalte tulburări de ritm şi fluenţă ale vorbirii pot exista ca sindrom separat, dar şi ca simptom al bâlbâielii.

Aftongia: Ia naştere atunci când în muschii limbii se produce un spasm tonic, de lungă durată, şi însoţeşte de cele mai multe ori bâlbâiala; tulburări de vorbire pe baza de coree (tic, disfuncţii ale encefalului), determinate de ticuri nervoase sau coreice ale muşchilor aparatului fonoarticular, ale fizionomiei ce se manifestă concomitent cu producerea vorbiri.

Tahilalia: Caracterizată printr-o vorbire exagerat de rapidă, apare mai frecvent la persoanele cu instabilitate nervoasă, cu hiperexcitabilitate.

Bradilalia: Opusă tahilaliei,  se manifestă prin vorbire rară, încetinită, cu exagerări maxime ale acestor caracteristici în deficienţele mintale sau în cazurile de dominare excesivă a inhibiţiei etc

Cum ne ajutăm copilul dacă observăm că se confruntă cu astfel de tulburări?

1. nu pedepsim copilul pentru dificultatea lui de vorbire. Nu facem decât să accentuăm problema.

2. nu-i facem observaţii. Nu dispare, ci se manifestă cu şi mai mare gravitate.

3. nu comparăm vorbirea copilului cu vorbirea altor persoane (de acceaşi vârstă sau nu), cu atât mai puţin de faţă cu acesta.

4. consultarea unui logoped. Cât de timpuriu posibil. Există riscul ca neaplicarea unei terapii corespunzătoare tulburarea să ia forme nedorite (logonevroză, manifestări asemănătoare limbajului expresiv şi la nivelul limbajului scris etc).

Voi face o observaţie ce ţine de timpul, perioada în care o tulburare de ritm şi fluenţă poate fi corectată. Nimeni nu poate oferi o limită de timp. Factorii implicaţi sunt multipli şi interacţiunea acestora este complexă.