HANDICAP – DIZABILITATE – DEFICIENŢĂ

Sunt termeni pe care îi folosim. Nu ştiu câţi ştiu semnificaţia acestor cuvinte. Care dintre acestea pot fi foloste fără a leza pe careva şi care nu aduc nemulţumiri.

Noi, ca naţie, avem o înclinaţie către ignoranţă, respingere a ceea ce nu cunoaştem, fără ca a rupe 5 minute din rutină pentru a ne informa.

Nu am habar cât de util este pentru oricine ceea ce scriu. Mi-aş dori ca măcar o persoană să înţeleagă (ce-i drept, uneori apare frustrarea şi în cazul meu, după cum se observă mai sus).

Mi-e dragă meseria, activitatea. Nu îmi ies din cabinet copii olimpici la chimie nucleară, fizică cuantică etc., dar sunt micuţi plini de viaţă şi de dorinţa de a cunoaşte, de a demonstra ceea ce ştiude curiozitate.

Aşadar, nu am cum să nu abordez şi subiectul acesta.

Pentru o complicare a lucrurilor, vă voi prezenta definiţiile unanim acceptate (de domeniul psihopedagogiei speciale, medicinei, psihologiei etc) a celor trei noţiuni, urmate de completări, sper, edificatoare.

Deficienţa – pierderea de substanţă sau alterariea unei funcţii sau a unei structuri psihologice, fiziologice sau anatomice.

Toate aceste manifestări sunt pur fizice (amputăţi, paralizii etc), senzoriale (alterări din varii motive ale auzului, vazului etc) sau mintale (imposibilitatea de a funcţiona cognitiv conform vârstei cronologice).

Dizabilitatea –  reducerea (rezultat al unei deficienţe) parţiale sau totale, a capacităţii de a îndeplini o activitate într-un mod sau în limitele considerate ca normale pentru o fiinţă umană.

Dacă un individ se confruntă cu o deficienţă de orice tip (lipsa unui membru, imposibilitatea de a vedea, de a auzi etc) ce nu îi permite să işi continue stilul de viaţă dorit, apare dizabilitatea. În ziua de astăzi, mulţumită tehnologiei avansate (medicale, în special) pentru unele situaţii putem să nici nu mai aducem în discuţie noţiunea de dizabilitate. Protezările, tehnologiile IT etc, pot oferi o viaţa simplă oricui.

Handicap – un dezavantaj social, un prejudiciu ce rezultă din deficienţă sau dizabilitatea unui individ ţi care limitează îndeplinirea unui rol considerat ca normal, ţinând cont de vârstă, de sex, de factori socio-culturali.

Acesta este eticheta verbală care nu-mi conferă decât repulsie. Barierele sociale cu care se confruntă o persoană cu deficienţă duc spre handicap. Incapacitatea celor valizi de a accepta (nu doar tolera), ignoranţa, lipsa de informare fac dintr-un individ ce poate deservi societatea, în ciuda problemei sale, un “handicapat”. Reuşim să incapacităm pe cei ce pot, cei ce ştiu. Găsim cusurui pentru orice iese din tipar. Credem că dacă nu are (picioare, mâini, văz, auz etc), nici nu “gândeşte” (asociere cu deficienţa mintală).

Dar daca din punct de vedere cognitiv, intelectual persoana dă dovadă de capacităţi identice cu cele ale celor valizi (uneori chiar mai mult) reuşim să “îngropăm” în milă, nestimulare, răutate uneori tot ce descoperim la individul cu deficienţă.

Aşadar, avem handicapaţi? Da! Pentru că îi creăm prin înmulţirea obstacolelor sociale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s