TULBURĂRILE DE VOCE

Cu sinceritate vă spun că o astfel de dificultate este rar întâlnită de un logoped, în spetă şi de mine. De regulă, simptomatologia specifică unei astfel de tulburări este asociată unui factor organic, şi în majoritatea cazurilor persoanele care se confruntă cu aceste probleme se adresează specialiştilor  Institutului de Fonoaudiologie.

În ciuda celor menţionate mai sus, este un subiect ce merită abordat şi, pe cât posibil, înţeles.

Să plecăm de la o definiţie: spre deosebire de tulburprile de ritm, care afectează cadenţa vorbirii, tulburările de voce perturbă melodicitatea, intensitatea şi timbrul vocii.

Cunoscând marea influenţă a factorilor organici, aceste tulburări se pot manifesta cam aşa:

Mutaţia patologică a vocii: Ea apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrin, manifestate prin schimbarea funcţiei hipofizare şi prin modificarea hormonilor sexuali care influenţează nu numai structura anatomofuncţională a laringelui, dar şi modalităţile de reacţionare ale sistemului nervos central ce determină o adaptare lentă. În cazul tulburărilor endocrine, cum este acromegali (afecţiune gravă care apare atunci când corpul produce prea multi hormoni care controlează creşterea), copilul capătă o
voce bărbătească, iar în diferite forme de insuficientă dezvoltare a aparatului (din naştere), apare mutaţia vocii înainte de vârsta obisnuită (la 8-11 ani). Opusul acestui fenomen este întârzierea în procesul de schimbare a vocii, dându-i o notă de infantilism cu prezenţa unei voci bârâite, cu oscilatii de la un ton la altul şi cu diferenţe minime între vocea fetelor şi a băieţilor.

Raguşeala vocală: se manifestă prin pierderea expresivităţii şi a forţei vocii. Asemenea cazuri sunt frecvente în îmbolnăvirile laringelui, ale căilor respiratorii (prin raceală, gripe) şi ale ganglionilor fixaţi pe corzile vocale. Răguseala poate îmbrăca o formă
organică, atunci când vocea se îngroaşă şi se întrerupe în timpul vorbirii, sau funcţională, ce determină un caracter şuierat şi înăbuşit al vocii.

Fonastenia şi pseudofonastenia: Au de cele mai multe ori o natură funcţională. Folosirea incorectă (în special în cazul soliştilor vocali) si abuzivă a vocii (oratori), ca şi laringitele pot da naştere la fonastenie. Pseudofonastenia apare cu o oarecare frecvenţă la unii preşcolari, ca urmare a suprasolicitării vocii, dar mai cu seamă în stările emoţionale puternice. În majoritatea cazurilor, fonastenia este însoţită de frustrare, nesiguranţă, teamă, elemente care o menţin şi chiar o accentuează. Toate formele de fonastenie duc la scăderea intensităţii vocii, pierderea calităţilor muzicale, întreruperea şi rateul vocii, tremurul şi obosirea prea devreme a vocii.

Disfonia: Apare în urma tulburărilor parţiale ale muşchilor laringelui, ale corzilor vocale, şi a anomaliilor produse de nodulii bucali şi de polipi. În această situaţie, vocea este falsă, bitonală, monotonă, nazală, tuşită, voalată, scăzută în intensitate, cu timbrul inegal etc. Dereglările şi spasmele respiratorii, produse fie ca urmare a tonusului muscular slab, fie cauzate de emoţiil, şoc, angoasă, pot determina instabilitatea vocii, inhibiţia ei, monotonia şi caracterul şters, nediferenţiat sau chiar şoptit, prin scăderea intensităţii.

Afonia: Este cea mai gravă tulburare de voce. Ea apare în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui, cum sunt parezele muşchilor sau procesele inflamatorii. Vocea, în astfel de situaţii, dacă nu dispare complet, se produce numai în şoaptă, din cauza nevibrării corzilor vocale. Iniţial, vocea se manifestă prin răguşeală, scăderea în intensitate, şoptirea, ca în final să dispară complet. În cazul acesta, se instalează tensiunea, agitaţia, şi chiar unele tulburari psihice. Pe de alta parte, afonia poate fi determinată şi de dereglări psihice puternice, prin emoţii, şoc, stres, care acţionează pe un fond de hipersensibilitate sau fragilitate a sistemului nervos, afectând personalitatea şi comportamentul.

Cam acestea sunt tulburările de voce şi simptomatologia specifică. Orientarea acestora spre factorii organici ca şi cauzalitate îngrădeşte posibilitatea unui logoped de a interveni. De cele mai multe ori acestea dispar în urma unor tratamente medicamentoase. Dacă apar modificări comportamentale notabile şi de nedorit (nervozitate, timiditate, evitare etc), recomand abordarea unui psiholog.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s