Fericire sau mulţumire?

Încă mă mai întreb ce culoare are binele, ce esenţe emană. Încă n-am descoperit ce-mi doresc, tulburător pentru un adult de vârsta-mi. Şi încă mai am infantila impresie că cel de lângă mine ar trebui sa viseze ce-mi împacă sufletul. De aici şi celelalte întrebări: mă mulţumesc? În timp. Pot susţine fără echivoc prezenţa fericirii? Ca un laitmotiv (chicios şi lipsit de substanţa), ar trebui să mă intreb dacă există şi ce înseamnă. Cu altă ocazie, când imi va mai scădea IQ-ul.