“Asa raspundeti voi, oamenii ganditori?”

Nu-i un atu. A gandi, in unele medii, poate fi daunator sanatatii.

Dar ce poate umili un ganditor? Ignoranta. Proasta impresie  ca totul se extrapoleaza. Ca reatiile pot fi cuantificate, definite, etichetate in aceeasi maniera. Uitam ca majoritatea nu poate fi raportata la individ. Nici individul la majoritate.

Mi-ar placea sa cred ca exista undeva, cineva care sa nu se ascunda in spatele impresiilor generalizate inutil. Pentru ca mi-e dor de sentimentul libertatii niciodata cunoscut, gustat. De dorinta de a respira cu ochii inchisi. Vaga impresie a existentei lor imi permite sa raman in picioare.

Amaruia viata dulce…

De ce te temi? au nu eşti tu cu mine?
Las- ploaia doar să bată în fereşti ­
Las- vântul trist prin arbori să suspine,
Fii liniştită tu! Cu mine eşti.

Ce te-ai sculat şi te uiţi în podele?
Uimită pari şi pari a aştepta.
Nu poţi vedea cu ochii printre ele ­
Vrei să-ţi aduci aminte de ceva?

Lasă-te-n perini ­ eu îţi voi da pace.
Dormi tu ­ şi lasă să rămân deştept.
Pe când citesc, întotdeuna-mi place,
Din când în când să cat la tine drept,

Să văd cum dormi… să te admir cu drag…
Cu gura-abia deschisă-ncet respiri,
De pe condei eu mân-atunci retrag.
Pătrunde pacea tristele-mi gândiri.

Frumoasă eşti… o prea frumoasă fată.
Ca marmura de albă-i a ta faţă.
Îmi vine să alerg la tine-ndată
Ş-astfel cum dormi să te cuprind în braţă.

Dar te-ai trezit… păcat! şi nu mă-ndur.
Dormi liniştit c-un braţ pe după cap.
Din când în când cu ochiul eu te fur,
Din când în când din mână cartea scap.

Şi-s fericit… Pulsează lunga vreme
În orologi cu paşii uniformi…
De ce te temi? Cu mine nu te teme!
De nu te culci, te culc cu sila… Dormi!

Lapte proaspăt, 1,5% grăsime

Direct din cutie. E chiar bun. Cel de 3,5 este şi mai bun. Dar se depune. Femeie fiind, probabil ar trebui să am grijă la astfel de amănunte.

Numai că nu greutatea, stratul de ţesut adipos au importanţă. Sunt momente în care ne reamintim. Locuri, oameni, mirosuri, atingeri. Astfel de neînsemnate elemente ne revigorează memoria. Suplimentate şi de neaşteptate “reîntâlniri”, dau tremor. Teamă. Speranţă spulberată de raţional.

Cine poate spune că omul nu este frumos? Atâtea emoţii, amintiri de la o simplă cutie cu lapte proaspăt, 1,5 % grăsime şi o “reîntâlnire” fugară.

E “bine” în pielea unui bugetar…

Ştiu ca este un subiect arhidezbătut, dar mă număr printre vizaţi.

Se fac restructurări. Sună într-un fel. Nu mare şi ciudat (pentru că trăim în România). Dar într-un fel. Ma întreb cum va arăta portofelul meu peste ceva vreme… Oricum este mai tot timpul gol (şi nu pentru că sunt femeie şi-mi place “shopping-ul” – cumpărături ne stă în gât dacă spunem). Uneori simt că plânge. De mila mea, de mila goliciunii lui…

Voi fi  “mândra” posesoare a unui salariu din care se vor tăia 10 zile lucrătoare.  În sfârşit vom învăţa să facem voluntariat.

Dorinta

Se simte mireasma unei schimbari. O schimbare drastica. Pornita din toate maruntaiele.

Se simte nevoia de zambete, de lacrimi reale, calde, pline de emotii, ganduri, disperari, frustrari, iubiri, libertati, esente.

Intrebare…

Nu acum multa vreme am fost intrebata cine este omul “Diana”. Recunosc cu uimire ca niciodata nu m-am gandit la aceasta “bucatica” a mea. Cum ma vad eu prin ochii mei? Imi este permis sa incep cu un “nu stiu”?

Acum stau si chibzuiesc. Oare avem atat de mult curaj incat sa ne autocunoastem in intregime? Sa fim doritori in a identifica toate emotiile ce ne inunda? Dar suntem multumiti cu noi? Macar ne simpatizam?

Uitasem

Uitasem ca oamenii care-mi par altfel chiar sunt altfel. Uitasem ca nu pot ajunge la ei. Nu-i pot atinge. Iar aceasta neputinta ma inversuneaza in a-i descoperi, a-i privi.

Si intind mainile in vant. Si stiu ca nimicul este ceea ce voi descoperi. Dar devine obsesiva ideea si dorinta, deopotriva, de a intinte bratele. Si apare compulsia. Si o fac in mod repetitiv, stereotipal. Ratiunea imi dicteaza oprirea. Dar cine o asculta?

Probabil ca fiecare avem micile/marile noastre obsesii. Se pare ca a mea este legata de atingerea imposibilului.

Raporteaza-te la ceva

Acum ceva vreme ma uimea o prietena. Incerca sa caute un prototip social la care sa se poata raporta.
Incercarea de a gasi corespondenta structurilor proprii a esuat. Lamentabil.
Poate fi creat? Dar cine sa adere. Cel ale carui valori sunt diametral opuse, cea care poarta un nivel al fizicului, materialului superior mediei? Poate ca nu.
Dezamagire? Departe. Uimire? Nici macar. Haos? Parca nu, pentru ca individul prototipal si-a gasit adeptii (majoritatea), iar minoritatea este ignorata pe fond democratic.