Muntele…

Cât de mărunţi şi neînsemnaţi suntem! Şi cât de blând este el, în ciuda măreţiei lui…

Vorba ciobanului: “Taică, aici respiri, aici nu e gălăgie.” Şi mi-a propus să mă duc acolo de fiecare dată când pleacă Ionuţ. Tare imi mai surâde ideea…

Locul vizitat se numeşte Valea Urdii, Cabana Giuvala.

M-am îndrăgostit de locul acela… Vremea tipic londoneză, miros de fân acum cosit, fragi ce-şi lasă seva să curgă printre degete, greierii netăcuţi seară de seară, trepte de nori… Ce este mai minunat decât să fugi de iureşul oraşului într-un astfel de loc… 

M-am refăcut, reasamblat, remobilizat.

Cadre didactice…

Imi este si teama sa fac un copil, gandindu-ma in ce sistem educational va ajunge…

Astazi a fost ultima zi de scoala din acest an. Oficial. Neoficial, totul s-a terminat de ieri. Si cum trebuie sa fim implicati intr-un soi de activitate pana la concedii, domnul director s-a gandit sa fata sedinta. Cu prezenta obligatorie (m-a facut sa rad!).

Toate bune si frumoase pana a trebuit sa imparta bucatelele fiecaruia: orele de dirigentie. Criteriile de repartitie? Oricare, numai cele logice, umane nu. Nu intereseaza pe nimeni daca cel ales poate indruma corect si eficient o clasa de elevi, in pragul adolescentei. Nu sunt importante problemele ce pot sa apara pe parcurs, cum le poate rezolva. Importanta are cine ia sporul de 15 % acordat dirigintilor in functie de preferinte, nesimtire.

Si iata mahalaua in incinta scolii. Cearta ca la usa cortului, urlete, tipete, invinuiri, reclamatii, amenintari.

Si se spune ca profesorul trebuie sa fie un model pentru invatacel. Sa ne fie de bine!

Ideea

A fost odată ca niciodată un minister. Cel mai mândru dintre ministere. “Iubit” de toate guvernările, indiferent de culoarea politică. Niciodată n-a primit promisul procent de 6% din PIB. Şi chiar dacă i-ar fi fost acordat, tot n-ar fi ştiut cum să-l administreze. Chici ciupercă ce e?

Ministerul educaţiei!

Ultima găselniţă: de ce n-ar desconsidera una dintre categoriile de angajaţi care intră sub jurisdicţia lui? Şi nu s-au gândit mult cei ce sunt responsabili cu bunul mers al educaţiei naţionale…

IDEEA: haideţi să trecem toate cabinetele (de asistenţă psihopedagogică si cabinetele logopedice) din punct de vedere economico-financiar întâi prin consiliile locale, iar abia apoi prin centrele bugetare. Zis si făcut. Dilema consiliilor locale: aceste cadre didactice sunt angajatele lor? Răspuns: NU! Şi atunci de ce să le plătim?

Asemenea umilinţe au indurat Centrul Logopedic Bucuresti, Centrul Logopedic Piteşti si oricare alt centru logopedic al acestei ţări. S-au văzut oamenii nevoiţi să se razboiască pentru propriile drepturi salariale luni de zile, perioadă în care nu cred că ne putem imagina din ce venituri trăiau. Nici măcar nu sunt salarii demne de munca pe care o depun.

Iar acum stau şi mă intreb… Cine este responsabil? Bună întrebare! Nu se găseşte niciodată un vinovat pentru asemenea aberaţii.

Si totusi…

… chiar n-am mai scris de ceva vreme (nu ca ar citi careva).

Sunt invidioasa pe acea Diana care putea gandi, care era ironia inradacinata intr-un trup… Oi fi pierdut-o…

Si mi-am promis ca nu ma voi lasa prada rutinei. De ce fuge omul, de aia nu scapa! Am ramas fara strop de inteligenta! Are careva de vanzare?!

… but there is a wild side going on behind the sign…

Let’s fly

Masculi feroce, neînzestraţi genetic…

Fericire sau mulţumire?

Încă mă mai întreb ce culoare are binele, ce esenţe emană. Încă n-am descoperit ce-mi doresc, tulburător pentru un adult de vârsta-mi. Şi încă mai am infantila impresie că cel de lângă mine ar trebui sa viseze ce-mi împacă sufletul. De aici şi celelalte întrebări: mă mulţumesc? În timp. Pot susţine fără echivoc prezenţa fericirii? Ca un laitmotiv (chicios şi lipsit de substanţa), ar trebui să mă intreb dacă există şi ce înseamnă. Cu altă ocazie, când imi va mai scădea IQ-ul.

Câteva ore…

… de zâmbet, de gânduri multe şi mărunte, de sentimente deopotrivă. Revenirea la sursa lor este dulce-amăruie. Şi mă întreb cât curaj este necesar pentru a evada?! Probabil că nu mult. Şi nu foarte multă conştientă, nicio fărâmă de conştiinţă, însoţite de dorinţa acerbă de a nu complica.

Jertfa

Cui? Sub ce formă? Motivată de?

Spiritualitatea îmi depaşeşte abilităţile. Dar poate exista şi jertfă în rândul celor ce au rădăcini mult prea adânci în acest pământ.